Recenzie – Oscar și Tanti Roz de Eric Emmanuel Schmitt

La o primă vedere, Oscar și Tanti Roz de Eric Emmanuel Schmitt atrage prin copertă. O copertă pe cât de simplă pe atât de sugestivă. Iar în ceea ce mă privește, nu am fost curioasă de vreo părere sau recenzie. Am vrut să experimentez totul de una singură. Unicul lucru pe care îl știam despre această carte a fost că este despre un băiețel bolnav.

De asemenea, știam că acest volum de carte este de la editura Humanitas, iar cărțile lor, de cele mai multe ori, sunt profunde. A fost, oare, și cazul volumului de față? Vă las mai jos descrierea pe care o găsiți pe spatele cărții!

Oscar are zece ani si traieste intr-un spital. Chiar daca nimeni nu are curajul sa i-o spuna in fata, baiatul, bolnav de leucemie, stie ca va muri, iar razboiul lui impotriva tuturor izbucneste inocent, patimas si deznadajduit. Singura care-i intra in voie este Tanti Roz, o infirmiera batrana, neintrecuta in nascocit povesti moderne, adevarate lectii de viata, in care nici binele, nici raul nu sunt absolute si nimic nu e asa cum pare la prima vedere. Ea ii da copilului ideea sa traiasca fiecare zi ca si cum ar fi zece ani si-l invata sa-i scrie epistole lui Dumnezeu ca sa se simta mai putin singur. Cu Tanti Roz pe post de ghid intr-o viata traita fast-forward, Oscar parcurge, printre rasete si lacrimi, itinerarul emotionant al tuturor varstelor si experientelor umane imbogatite de imaginatia lui, care umple spatiile albe si imbraca realitatea in vesmantul miracolului. Astfel, baiatul ajunge sa-si traiasca adolescenta alaturi de prieteni, sa se indragosteasca la tinerete, sa se casatoreasca la maturitate cu prima iubire, sa o piarda si, in cele din urma, sa regaseasca dragostea la apusul unei vieti ca o lumanare care arde la ambele capete.

Oscar și Tanti Roz de Eric Emmanuel Schmitt abordează, așadar, o poveste tristă. Urmărește un fir epic relativ grăbit, dar care are impact asupra cititorului. Mediul în care se petrece toată acțiunea cărții este unul în care nici măcar unul dintre noi nu ne-am dori să fim. Într-un spital în care, majoritatea adulților, au uitat să zâmbească.

Singurii, parcă desprinși de realitatea crudă, sunt copiii. Cu zâmbetele lor timide, cu o dorință aprigă de a ieși cât mai repede de acolo și a se întoarce la joacă. Copiii sunt singurele personaje, alături de Tanti Roz, care aduc soarele în incinta spitalului. În camerele întunecate, care, pe timp de noapte, devin pentru unii un loc greu de suportat.

Însă întunericul nu zace și în sufletul acestora. Întunericul este departe de a-l atinge pe Oscar, un copil cu vârsta de 10 ani, care nu se știe câte zile mai are de trăit. Deși bănuiește și, de fapt, știe că lucrurile nu merg cum trebuie, Oscar nu încetează să se bucure de fiecare zi, ca și cum aceasta ar fi ultima.

Spunând acestea mă emoționez din nou. Oscar și Tanti Roz este o carte care nu ține cont de faptul că ești sensibil sau că ești o fire emotivă. Cred cu precădere că un volum ca acesta este dedicat, de fapt, nu adolescenților, care nu știu de griji. El, în esență, dincolo de cuvinte, reprezintă o lecție pentru părinți sau pentru viitorii părinți.

De ce spun asta? Pentru că subiectul pe care autorul îl abordează este destul de greu de digerat. El vorbește despre moarte și viață, însă alege să facă asta prin prisma unui personaj cu chip de copil. În acest fel, sunt de părere că mesajul care se dorește transmis ajunge în proporție de 100% la cititori. Acesta înglobează suferința părinților, dar și accepțiunea că, la un moment dat, s-ar putea ca părinții să fie cei care se sting în urma copiilor și nu invers.

Căci în timp ce un copil se bucură chiar și în condițiile în care știe că o să moară, un adult preferă să nege realitatea și să se complacă. Cum? Sperând la mai bine. Sperând la o minune din partea lui Dumnezeu! Și în acest fel, se neglijează nu doar pe sine, ci și pe cei din jur.

Oscar și Tanti Roz ne învață că durerea există, la fel cum și moartea este o altă etapă a vieții efemere. Însă câți dintre noi putem înțelege aceste lucruri? A citi o carte nu înseamnă doar a petrece câteva ore răsfoind pagini. A citi o carte, așa cum trebuie citită, înseamnă a vedea dincolo de cuvinte. A interpreta și a încerca să înțelegi ce dorește să transmită autorul. Iar Eric Emmanuel Schmitt, deși a scris o operă de doar 114 pagini, a reușit să se facă înțeles. Cel puțin de către mine, un cititor căruia aproape i-au dat lacrimile.

Mi-a plăcut modul în care acesta a gândit conținutul cărții. Alege să se abată de la clasicele romane și, în schimb, transformă volumul într-un roman compus din scrisori. Scrisori pe care Oscar le scrie pentru Dumnezeu. Scrisori pe care nu le-ar fi scris dacă Tanti Roz nu ar fi existat.

Acest personaj secundar, Tanti Roz, joacă un rol foarte important. Este bătrânica care îi inspiră lui Oscar încredere. Cu poveștile ei de viață, îl amuză pe Oscar, însă cu sfaturile sale despre Dumnezeu, aceasta implementează în inima copilului dorința de a se exprima. De a spune cuiva, care niciodată nu te trădează și nu obosește să te asculte, tot ceea ce se întâmplă.

Dacă mai demult nu aș fi înțeles acest subiect și poate chiar l-aș fi evitat, când am lecturat cartea mi-am dat seama ce operă am ratat. Căci, recunosc, am așteptat foarte mult până să mă încumet să citesc această carte. Dar acum a fost momentul perfect! Tocmai de aceea, am savurat fiecare pagină în parte, gândindu-mă că aș vrea să nu se termine atât de repede.

Este o carte scurtă! O carte care nu are mai mult de 114 pagini. Însă aceste pagini pot valora mai mult decât 400 scrise de alt autor. 400 de pagini dintr-o altă poveste. Am citit-o în doar 2-3 ore. Și în cazul vostru se va întâmpla la fel. Ceea ce contează, în esență, nu este timpul pe care-l acordăm lecturii. Important este cât de mult persistă subiectul cărții în mintea noastră.

Citește și Recenzie – Ultimii martori de Svetlana Aleksievici.

Sunt mai mult decât sigură de faptul că mă voi gândi mult la acest volum de carte. Iar pe cât posibil, voi recomanda Oscar și Tanti Roz celor care își doresc să aibă parte de lecturi ușoare. Cartea în sine este ușor de parcurs, însă subiectul este unul sensibil. Dacă o luați cu voi în vacanță, aveți grijă să nu plângeți. Nu ziceți nu acum! O să vedeți despre ce vorbesc când o veți citi!

În cele câteva pagini, puține, de altfel, am trecut prin tot felul de stări. Inițial, am fost tristă, gândindu-mă la faptul că Oscar mai are doar puțin de trăit. Am manifestat sentimente de tristețe față de boala lui, leucemie, o boală care nu iartă. În același timp, am râs și am rămas plăcut impresionantă de înțelepciunea pe care autorul a ales să i-o ofere acestui copil de doar 10 ani. Dar nu mă mai mir, în spatele cărții se află, într-adevăr, un autor care poate transforma orice subiect într-o capodoperă.

Poate că nu știați, dar romanul Oscar și Tanti Roz este unul dintre cele mai citite romane ale autorului. Acesta a fost adaptat de autor atât pentru scenă, cât și pentru marele ecran. Ce să mai, chiar merită toate laudele. Înainte trăiam cu impresia că nu poate fi ceva de cărțile scurte. Și uite cum apare Eric Emmanuel Schmitt și demontează orice calificativ atribuit pe nedrept cărților scurte, sub 100 de pagini sau puțin peste.

Vă las mai jos chiar și un fragment din carte, pentru a ști mai bine în ce lectură vă afundați!

„Dragă Doamne-Doamne,

 

Astăzi am fost adolescent, şi n-a prea mers bine. Ce grozăvie ! Am avut o mulţime de probleme cu prietenii mei şi cu părinţii, totul din cauza unor fete. În seara asta, nu-mi pare deloc rău că am împlinit 20 de ani, pentru că mă gândesc că, uf, ce-a fost mai greu a trecut. Pubertatea ? Nu, mulţumesc. O dată mi-a ajuns !

Să-ţi atrag atenţia mai întâi, Doamne-Doamne, că n-ai venit. Azi am dormit puţin, cu toate problemele astea de adolescent, deci în mod normal n-as fi avut cum să te ratez. Şi-apoi, repet, dacă, mă prinzi moţăind, zgâlţâie-mă un pic.

Când m-am trezit, Tanti Roz era deja acolo. La micul dejun, mi-a povestit despre luptele ei cu Pieptoasa, o luptătoare belgiană, care înfuleca trei kile de carne crudă pe zi şi o stingea cu un butoi de bere; se pare că arma cea mai puternică a Pieptoasei era respiraţia urât mirositoare, din cauza combinaţiei carne-bere fermentată, care le răpunea din prima pe adversare. Ca s-o învingă, Tanti Roz fusese nevoită să improvizeze o nouă tactică: să-şi pună o cagulă stropită cu parfum de lavandă, pentru care a primit porecla de Călăul din Carpentras. Ea zice şi-acum că pentru lupte îţi trebuie muşchi şi-n creier.

— Tu pe cine iubeşti mai mult şi mai mult, Oscar ?

— Aici, la spital ?

— Da.

— Pe Jumară, pe Einstein, pe Popcorn.

— Şi dintre fete ?

Intrebarea asta m-a blocat. N-aveam chef să răspund. Dar Tanti Roz aştepta, şi în faţa unei luptătoare de renume internaţional nu prea poţi să te prosteşti mult timp.

— Peggy Albăstrea.

Peggy Albăstrea suferă de boala albastră. Locuieşte în penultima cameră din capătul coridorului. Zâmbeşte frumos, dar nu vorbeşte aproape deloc. Parc-ar fi o zână care se odihneşte puţin în spital. Suferă de o chestie gravă, boala albastră, o problemă cu sângele, care ar trebui să ajungă la plămâni şi nu ajunge şi colorează dintr-odată toată pielea în albăstriu. Aşteaptă o operaţie, ca să devină din nou roz. Eu zic că e păcat, Peggy Albăstrea mi se pare foarte frumoasă aşa cum e, albastră. Imprăştie atât de multă lumină şi linişte în jur, încât când te-apropii de ea parcă intri într-o biserică.”

, pentru că mă gândesc că, uf, ce-a fost mai greu a trecut. Pubertatea ? Nu, mulţumesc. O dată mi-a ajuns !

Să-ţi atrag atenţia mai întâi, Doamne-Doamne, că n-ai venit. Azi am dormit puţin, cu toate problemele astea de adolescent, deci în mod normal n-as fi avut cum să te ratez. Şi-apoi, repet, dacă, mă prinzi moţăind, zgâlţâie-mă un pic.

Când m-am trezit, Tanti Roz era deja acolo. La micul dejun, mi-a povestit despre luptele ei cu Pieptoasa, o luptătoare belgiană, care înfuleca trei kile de carne crudă pe zi şi o stingea cu un butoi de bere; se pare că arma cea mai puternică a Pieptoasei era respiraţia urât mirositoare, din cauza combinaţiei carne-bere fermentată, care le răpunea din prima pe adversare. Ca s-o învingă, Tanti Roz fusese nevoită să improvizeze o nouă tactică: să-şi pună o cagulă stropită cu parfum de lavandă, pentru care a primit porecla de Călăul din Carpentras. Ea zice şi-acum că pentru lupte îţi trebuie muşchi şi-n creier.

— Tu pe cine iubeşti mai mult şi mai mult, Oscar ?

— Aici, la spital ?

— Da.

— Pe Jumară, pe Einstein, pe Popcorn.

— Şi dintre fete ?

Intrebarea asta m-a blocat. N-aveam chef să răspund. Dar Tanti Roz aştepta, şi în faţa unei luptătoare de renume internaţional nu prea poţi să te prosteşti mult timp.

— Peggy Albăstrea.

Peggy Albăstrea suferă de boala albastră. Locuieşte în penultima cameră din capătul coridorului. Zâmbeşte frumos, dar nu vorbeşte aproape deloc. Parc-ar fi o zână care se odihneşte puţin în spital. Suferă de o chestie gravă, boala albastră, o problemă cu sângele, care ar trebui să ajungă la plămâni şi nu ajunge şi colorează dintr-odată toată pielea în albăstriu. Aşteaptă o operaţie, ca să devină din nou roz. Eu zic că e păcat, Peggy Albăstrea mi se pare foarte frumoasă aşa cum e, albastră. Imprăştie atât de multă lumină şi linişte în jur, încât când te-apropii de ea parcă intri într-o biserică.”

„Nu-mi pare deloc rău că am împlinit 20 de ani”, zice la un moment dat Oscar. Și s-ar putea să vă întrebați de unde 20 de ani, când la început parcă avea 10! Într-adevăr, pe tot parcursul romanului, vârsta reală a lui Oscar este de 10 ani! Tanti Roz, însă, știind că acesta trece prin clipe grele și nu se știe cât mai are de trăit, i-a propus un joc. Un joc care îl transformă pe Oscar într-o persoană mai bătrână cu fiecare oră trecută! În acest fel, Oscar are șansa de a experimenta fiecare etapă a vieții.

Chiar dacă el rămâne doar un copil, prin jocul propus de către cea mai drăguță bătrânică, acesta ajunge să se comporte diferit. Doar ideea că este un adult și că îmbătrânește îl transformă într-un personaj cu care ții destul de greu pasul din pricina entuziasmului.

Pentru Oscar, totul devine posibil. Chiar și dorința lui de a o avea pe Tanti Roz cât mai des lângă el. Nu o să vă spun cât de multe etape din viață ajunge să treacă cu brio Oscar. Rămâne un mister pentru voi! Misterul acesta este cel care transformă romanul într-o carte pe care să doriți să o citiți! Sper să vă placă și să o înțelegi, deoarece de răbdare nu prea aveți nevoie. Vezi vedea cu paginile trec și trec, iar finalul este acolo. Un final, pentru mine, destul de previzibil, însă care nu lasă loc de interpretări. Iar acest lucru îmi place! Îmi place că Eric Emmanuel Schmitt încheie într-o manieră proprie. Pune punct și ne lasă să cugetăm asupra subiectului. Ne face să înțelegem că așa a trebuit să se încheie romanul. Fără vreun dar, fără vreun dacă.

Voi credeți că v-ați împăca bine cu cele două personaje, Oscar și Tanti Roz? Ceilalți copii din peisaj sunt personajele care au rolul de a completa povestea. Chiar dacă nu sunt atât de importante, consider că, povestea în sine, fără ele, nu ar fi fost ceea ce e.

Aș fi preferat, totuși, ca numele acestora să nu fie traduse. Dacă bine vă amintiți, în cărțile lui J.K. Rowling, traduce la Arthur, se întâmplă același lucru. Dacă ele ar fi fost păstrate în original, poate că cititorii ar avea o relație mult mai strânsă cu toate personajele lui Schmitt. Dar, totuși, nu m-a deranjat atât de tare, încât să fac o prioritate din asta.

Și promit că nu mă mai lungesc mult. Vreau doar să mai adaug un lucru! Dumnezeu este doar Unul! Dumnezeu este Dumnezeu, iar Iisus Hristos nu este Dumnezeu! Pentru atenții la detalii, ca mine, acest lucru poate fi puțin deranjant. Observ tot mai mult că se face această confuzie. Sau o fi o pură credință, răspândită peste tot în lume? Pentru mine, Dumnezeu este Creatorul, iar Iisus este un profet ca toți ceilalți! Voi puteți crede cum doriți! Eu v-am spus doar ce gândesc și nu vreau să intru în alte detalii! Nu despre asta este articolul!

Citate din Oscar și Tanti Roz de Eric Emmanuel Schmitt

“Încerc să le explic părinților mei că viața e un dar buclucaș. La început ai tendința să-l supraestimezi crezând că viața pe care ai primit-o este veșnică. Apoi, dimpotrivă, îl subestimezi, găsind că-i o porcărie, scurtă de nu-nțelegi nimic din ea și pe care uneori ți-ar veni s-o arunci de să nu se vadă. Abia către sfârsit pricepi că nu-i vorba de niciun dar, ci de un simplu împrumut. Pe care trebuie să încerci să-l meriți.”

 

“Se face aceeaşi greşeală şi în ceea ce priveşte viaţa. Uităm că este fragilă, gingaşă, efemeră. Ne comportăm cu toţii de parcă-am fi nemuritori.”

 

“Dacă mi-ar păsa de ce gândesc proştii, n-aş mai avea timp să văd ce gândesc oamenii inteligenţi.”

 

“-Povesteşte-i toate astea lui Dumnezeu şi roagă-l, în scrisoare, să vină pe la tine.

-Da’ Dumnezeu călătoreşte?

-Are un fel foarte special de a-I vizita pe oameni. Te vizitează în gând. În mintea ta. O să vezi, vizitele lui o să-ţi facă foarte bine.”

 

“Dragă Doamne-Doamne, Îţi mulţumesc că ai venit. Ai prins chiar la ţanc momentul, pentru că nu-mi era deloc bine. Când m-am trezit, am întors capul spre fereastră, ca să mă uit la zapadă. Era aşa de devreme, că păsările dormeau încă, până şi infirmiera din tura de noapte, doamna Ducru, probabil că trăgea un pic la aghioase, iar tu încercai să fabrici zorile. Ţi-era greu, dar nu te lăsai. Nu te opreai. Şi-atunci am înţeles care e diferenţa dintre tine şi noi: tu eşti tipul neobosit! Cel care nu renunţă niciodată. Întotdeauna la datorie. Şi uite ziua! Şi uite noaptea! Şi uite primăvara! Şi uite iarna! Şi uite-o pe Peggy Albăstrea! Şi uite-l pe Oscar! Şi uite-o pe Tanti Roz! Îţi mulţumesc, Doamne-Doamne, că ai făcut asta pentru mine. Mi se părea că mă ţii de mână.”

 

Sper că v-am făcut curioși! Dacă vreodată ați dat cu ochii de Oscar și Tanti Roz de Eric Emmanuel Schmitt și nu ați fost siguri dacă să o achiziționați sau nu, acum este momentul! O puteți găsi aici, aici, aici sau aici.

Vă doresc lecturi plăcute! 😀