Salutare, dragii mei! În urmă cu ceva timp, am primit de la Oreo România un cadou tare drăguț în care am găsit două pachețele tare simpatice. Unul era cu Oreo Powder și unul cu Oreo Crumbs. La ce credeți că m-am gândit prima dată când le-am văzut? Deoarece Oreo m-a provocat să fac un desert, gândul meu a sărit instant la cheesecake. Cheesecake cu Oreo!
Chiar dacă nu sunt adepta dulciurilor sau a cheesecake-urilor în general, îmi place, totuși, să fac prăjituri și delicii pentru familie. Astfel, am pregătit un cheesecake delicios pentru ai mei!
Dacă sunteți curioși de rețeta mea de cheesecake cu Oreo și Nutella, atunci rămâneți până la capăt!
Când vine vorba despre deserturi, mă inspir din diferite surse, iar când vine vorba despre cheesecake, mă inspir de la Jamila. Am încercat de la ea atât rețeta de cheesecake cu oreo, cât și rețeta de cheesecake cu căpșuni și ambele, după spusele prietenilor, au ieșit geniale.
Rețeta aceasta nu necesită coacere, ca urmare este foarte ușor de realizat!
Iată, așadar, care sunt ingredientele de care aveți nevoie:
Pentru crustă
– 80g unt topit
– pachetul de Oreo Powder (sau în jur de 18-20 biscuiți mărunțiți)
Pentru cremă
– 500g brânză de vaci
– 300g smântână pentru frișcă (eu am pus frișcă lichidă pe care am bătut-o)
– 300-400g Nutella
– vanilie (păstaie sau esență)
– pachetul de Oreo Crumbs
Cum preparăm acest cheesecake cu Oreo?
Crusta
Crusta este foarte ușor de realizat. Pe aceasta îmi place cel mai mult s-o fac! Menționez și faptul că veți avea nevoie de o tavă cu deschidere, pentru a putea scoate la final cheesecake-ul.
Până atunci, topim cele 80g e unt în cuptorul cu microunde (durează câteva secunde) și punem untul topit peste Oreo Powder. Amestecăm până când untul încorporează toată pudra de Oreo! Mai apoi, turnăm tot în tavă șine asigurăm că facem un strat nivelat de biscuiți cu unt.
Punem la frigider sau congelator până când terminăm crema.
Crema
Ei bine, în primul și în primul rând, într-un bol, punem cele 500g brânză de vaci (eu o iau din Lidl. Acolo găsesc cea mai bună brânzică de vaci pentru cheesecake de la Pilos), peste care adăugăm esența de vanilie sau păstaia de vanilie, respectiv cele 300g sau 400g (eu am pus 400g pentru că am luat Nutella de 400g și nu avea rost să las 100g acolo). Amestecăm totul bine și încorporăm ingredientele cu o spatulă. (Pachetul primit de la Oreo România avea și o spatulă Oreo. Ca urmare, am folosit-o pe aceasta).
Într-un bol separat batem nu foarte tare frișca sau smântâna pentru frișcă. O adăugăm treptat peste compoziția pe care deja o avem în celălalt bol. Încorporăm cu spatula și nu uităm de Oreo Crumbs pe care îi punem în compoziție.
Scoatem de la frigider sau congelator tava cu acea crustă cu Oreo și unt și punem peste crema.
Pe deasupra punem niște biscuiți Oreo mărunțiți sau ce ne-a mai rămas din pudra Oreo și eventual câțiva biscuiți.
Punem la frigider pentru câteva ore bune sau peste noapte!
Și este gata de servit!!