Un băiat pe lista lui Schindler de Leon Leyson – Recenzie

Leon Leyson avea numai 10 ani cand nazistii au invadat Polonia, iar familia lui a fost fortata sa se mute intr-un ghetou din Cracovia. Cu un noroc incredibil, perseverenta si curaj, Leyson reuseste sa supravietuiasca sadismului nazistilor. In final, generozitatea si iscusinta unui barbat german numit Oskar Schindler au fost cele care i-au salvat viata lui Leon, ca si unor membri din familia lui, numele lor fiind adaugate pe lista muncitorilor evrei din fabrica acestuia – o lista ce a devenit faimoasa in toata lumea: Lista lui Schindler. Aceasta este singura carte de memorii publicata vreodata de un copil supravietuitor de pe Lista lui Schindler si ilustreaza perfect demnitatea autorului.

Avându-l drept personaj însuși pe autor, cartea Un băiat pe lista lui Schindler de Leon Leyson, disponibilă și pe Libris.ro, este o carte pe cât de mică, din punct de vedere al formatului și al paginilor, pe atât de profundă, dureroasă, complexă, demnă de recomandat tuturor iubitorilor de lectură, dar și pasionaților de istorie. (în special de perioada în care naziștii au invadat Polonia). Este un must, din punctul meu de vedere, care scoate în evidență nu doar o perioadă extrem de dificilă din istoria evreilor, ci și fapte, situații și întâmplări greu de digerat, reale; fapte care, fără dar și poate, au avut loc sub ochii autorului nostru, Leon Leyson.

O să fiu sinceră când o să spun că mi-am dorit această carte foarte mult și deși am avut perioade în care am tot amânat lecturarea ei, iată că i-a venit rândul. (Chiar regret că nu am citit-o mai repede, pentru că mi-a plăcut prea mult; cred că o voi și reciti la un moment dat.)

Un băiat pe lista lui Schindler este, de fapt, un ecou al tragicelor întâmplări din perioada în care naziștii, dub conducerea lui Hitler și a trupelor SS, au invadat Polonia, forțându-i pe aceștia să-și croiască drum fie spre lagărele de concentrare nazistă, fie spre Cracovia, locul în care iadul nu mai era doar un termen la care te gândeai cu frică, ci iadul era o realitate pură, un infern al întâlnirii dintre evrei, foamete, murdărie, gazare.

Deși subiectul este unul trist și crud, în esență, este abordat într-o notă pozitivă, prin relevarea și accentul care cade pe faptele lui Schindler și pe ajutorul pe care acesta îl oferă familiilor de evrei, supuse muncii și grozăviei acelei perioade a celui de-al Doilea Război Mondial. Accentul pe faptele lui Schindler este cel care îndeamnă cititorul să continue o lectură care, la final, se dovedește a fi esențială pentru conștientizarea, dar și acumularea unor informații dintr-o perioadă cu un impact emoțional atât de mare. Și chiar dacă acest volum tinde spre ficțiune, în realitate nu este decât o carte car ne oferă posibilitatea de a afla detalii din viața evreilor, detalii cu privire la modul în care aceștia erau tratați, la felul în care trebuiau să se comporte pentru a mai prinde o zi în viață; totul este despre supraviețuire, despre luptă și despre curajul de a îndrăzni să rupi bariere create de generații întregi între comunități. Cel care nu ține seamă de consecințe, lucrează strategic și acționează și mai strategic, manipulând într-un mod aproape ireproșabil, este Schindler, Oskar Schindler, personajul masculin care și-a câștigat statutul de erou în ochii lui Leon Leyson.

Sunt de părere că acest roman, prin firul epic pe care-l are, poate fi interpretat în diferite maniere, în funcție de deschiderea spre înțelegere și relaționare cu personajele și autorul, de altfel. Poate fi o banalitate pentru unii, în timp ce pentru alții (și pentru mine, căci, hei, sunt un mare fan al perioadei anilor ’45 și al acestui roman), poate fi o lectură copioasă, copioasă relevând, de fapt, intriga și situațiile care te țin cu sufletul la gură. Leon Leyson știe cum să integreze orice situație din acea perioadă, dat știe și să dezvolte un simplu eveniment, dându-i în același timp, conotații diverse. Asta nu înseamnă că trebuie să vedeți toată această poveste (care, de fapt, are la bază memorii, care fac parte dintr-un jurnal), cu aceeași ochi cu care autorul o vede. Și tocmai pentru a oferi cititorului această posibilitate până la final, Leon Leyson încheie cartea într-o manieră inedită, deschisă. 

Nu iubesc finalurile deschise, chiar dacă ele, în esență, au rolul de a lăsa loc de interpretare. Îmi place să interpretez, însă uneori parcă vreau să văd lucrurile spuse și relatate din perspectiva autorului până la capăt. În acest caz, însă, finalul deschis îl consider a fi necesar, deoarece doar în acest fel, nepunând punctul pe i (sau depunând punctul nicăieri) ni se oferă posibilitatea de a crea scenarii proprii în mințile noastre. 

Nu trebuie să fiți familiarizați cu ideea de război, ghetou sau lagăr sau cu ceea ce au înfăptuit naziștii și evreii; trebuie doar să fiți destul de open minded, astfel încât să vă oferiți posibilitatea de a ieși din sfera cărților de ficțiune care au la bază drame și iubire. Calitatea lecturii este ireproșabilă, iar diferențele dintre o carte demnă de o dezbatere și o simplă scriere sunt evidente. 

Dacă sunteți curioși și animați de dorința de a afla mai multe despre firul epic al acestei cărți, vă recomand cu mare drag să încercați Un băiat pe lista lui Schindler, deoarece este o carte demnă de luat în calcul. Nu lăsați să vă treacă pe lângă mână, iar dacă vreodată ați zărit-o prin librării sau pe rafturile vreunei biblioteci, întoarceți-vă, luați-o și citiți-o! Merită! Fără dar și poate, merită a fi citită! 

Ca și o completare a imaginii deja formate pe baza acestei cărți, vă recomand să vizionați și filmul Schindler’s List – un film care reflectă foarte bine realitatea vremurilor în care evreii erau târâți efectiv spre lagărele de concentrare, înghesuiți în trenuri, aruncați grămadă unul peste altul și arși, imediat după moarte. Nu este ficțiune! Este realitatea! 

Voi ați citit această carte? Credeți că v-ar plăcea să o citiți?