Viața secretă a cadavrelor de Mary Roach – Recenzie

Număr de pagini: 296

Editura: GRUPUL EDITORIAL ART

Colecție: Sapiens

Categoria: Genetică. Biologie

Incinerate, inmormantate, imbalsamate, disecate, furate, fetisizate, cadavrele umane au exercitat mereu o imensa fascinatie asupra muritorilor. Carora dintre intrebarile si temerile noastre le pot da ele raspuns? Cum ne pot ajuta concret la rezolvarea problemelor din aceasta viata, careia nu-i mai apartin? Mary Roach a adunat materialul acestei carti memorabile din istoria preocuparilor macabre ale celor vii. Acribia stiintifica si apetitul autoarei pentru anecdotica fac din Viata secreta a cadavrelor una dintre cele mai serioase, surprinzatoare si… vesele cercetari asupra destinului trupurilor noastre dupa ce le-am parasit.

Viața secretă a cadavrelor este una dintre cărțile de care nu m-am putut despărți, încă de la prima pagină. Acest volum, pe alocuri straniu, dar atât de hipnotizant, mi-a stârnit interesul, mai întâi, prin copertă, iar mai apoi prin subiectul pe care-l abordează: moartea. Ceea ce se întâmplă cu cadavrele imediat după ce inima a încetat să mai bată. Sincer declar faptul că Mary Roach este una dintre autoarele care știe cum să-și aleagă cuvintele și cum să-și întărească premisele.

Iar datorită  documentarii a reușit să pună la dispoziția noastră, a cititorilor, o lectură de calitate. O non-ficțiune pe care am citit-o în mai puțin de 48 de ore. Aș fi terminat-o chiar mai repede, dar m-a cuprins nostalgia când am văzut că mai am câteva pagini și mă apropii de final.

Viața secretă a cadavrelor este un must have nu doar în biblioteca studenților de la medicină. Este o carte care nu ar trebui să lipsească de pe rafturile bibliotecii tuturor pasionaților de biologie, respectiv chimie și a tuturor celor care doresc să afle mai multe despre corpul uman. Nu când suntem în viață, ci după ce am căpătat însușirea de cadavru. Recunosc că această premisă m-a intrigat foarte mult. Dorința de a afla ce se întâmplă cu corpul uman după moarte a fost una aprinsă. Etapele de descompunere, practicile specialiștilor în medicină legală, dar și fiecare detaliu care ne aduce mai aproape de țărână sunt lucruri stranii. Stranii, dar într-un mod frumos. Nu înspăimântător! Căci, nici măcar o clipă, deși unele pasaje te pot devasta emoțional, nu am perceput acest volum ca fiind ceva prea mult. Pot spune doar că Viața secretă a cadavrelor este o lectură care te poate lăsa cu gura căscată.

Ca și cititor care nu a studiat medicina și nu am însușite cunoștințe despre acest domeniu vast (în special ceea ce presupune momentul declarării morții, îmbălsămarea și multe altele), mă declar deplin mulțumită de modul în care autoarea a conturat ideile. Folosind un limbaj nu foarte tehnic, ea oferă șansa de a înțelege despre ce este vorba, chiar dacă unele aspecte și expresii folosite par, inițial, de neînțeles. Cum face asta? Cum ajută cititorul să înțeleagă mai bine la ce se referă? Cred că asta iubesc cel mai mult la Mary Roach – modul ei de a explica; răbdarea ei de a oferi definiții clare și exemple care să faciliteze lectura. Există o mulțime de termeni pe care nu i-am cunoscut, dar pe care ea, clar, i-a explicat, folosindu-se de paranteze.

Noțiunea de plastinare, îmbălsămare, autoliză, leziune axonală difuză (scurgeri și fisuri potențial fatale ale microtuburilor din axonii cerebrali), sindrom locked-in (SLI), pseudoviață, metodă de coping ți le vei însuși fără să vrei. Ele vor fi explicate atât de bine în carte, încât dacă ți le și notezi, vei simți nevoia de a le parcurge până când le stăpânești așa cum trebuie. Asta s-a întâmplat în cazul meu și, sincer, chiar mă bucur că am găsit o lectură care să îmi ofere nu doar un moment de relaxare, ci și o întreagă sesiune de anatomie. Mi-o fi plăcând anatomia când eram în liceu, dar acum, descoperind lecturi care o abordează, parcă simt și mai mult nevoia de a mă informa și de a afla ce se ascunde în spatele unui corp cu atât de multe funcții.

„Theresa practică o metodă de coping care a trecut de mult proba timpului: obiectivarea. Pentru cei care lucrează cu cadavre umane în mod regulat, este mai ușor (și, presupun, mai potrivit) să se gândească la ele ca la obiecte, nu ca la oameni. Majoritatea au ajuns să stăpânească metoda obiectivării încă din primul an de facultate, la cursul de anatomie topografică. Pentru a-i ajuta pe studenți să obiectiveze forma umană în care își vor înfige bisturiurile pentru a o diseca, personalul laboratorului înfășoară adesea cadavrul în bandaje și îi încurajează pe studenți să le desfacă încetul cu încetul.” 

Nu am putut trece cu privirea nici peste cunoștințele vaste ale autoarei. Aceasta, pentru a scrie cartea, nu doar că s-a folosit de propriile sale studii, ci a luat legătura cu o mulțime de instituții, universități de medicină și mai-mari ai acestui domeniu. Receptivă fiind la toate informațiile care i s-au furnizat, Mary Roach reușește să impresioneze cu datele clare despre practicarea chirurgiei pe cadavre, descompunere și ceea ce putem face în privința ei, furturi de cadavre și multe alte povești lugubre care au legătură cu începuturile disecției umane.

Una dintre întrebările care stă la baza capitolului pe care nu-l pot uita este chiar aceasta: cum îți dai seama că ești mort? Există cadavre ale căror inimă încă mai bate? De-a lungul timpului au existat oameni care au fost îngropați de vii? Pe cât de înfiorătoare sunt aceste întrebări, pe atât de complexe vor fi răspunsurile oferite de autoare. Iar dacă alegi să citești Viața secretă a cadavrelor fie vei fi îngrozit, fie te vei declara cu adevărat impresionat de veridicitatea informațiilor.

Pentru a-și întări cercetările, autoarea apelează și la cărți și articole științifice pe care ne îndeamnă să le parcurgem. Acest detaliu, deși pentru mulți nu pare important, pentru mine a fost binevenit. Întrucât sunt curioasă să citesc și mai multe cărți pe acest subiect, am avut prilejul de a afla, la o simplă lectură, câteva titluri de cărți interesante. M-am gândit că există posibilitatea să fiți și voi interesați de mai multe lecturi în acest gen, ca urmare le-am notat și o să le las și aici.

Câteva dintre titlurile de cărți și/sau articole care mi-au atras atenția sunt: Things for the Surgeon (Cele trebuincioase chirurgului) de Hubert Cole; Sack-‘Em-Up (În saci cu ei, băieți!) de James Moore Ball – care ilustrează pățania unui anatomist care deschide o ladă trimisă la adresa laboratorului său, așteptându-se să găsească în ea un cadavru, dar descoperă în schimb „o bucată de șuncă foarte fină, o bucată mare de brânză, un coș cu ouă și un ghem uriaș de fir pentru împletit”; Regulile medicinei de Nei Ch’ing; Early History of Human Anatomy (Istoria timpurie a anatomiei umane); The American Way of Death (Moartea în stil american) de Jessica Mitford; The Principles and Practice of Embalming (Principiile și practica îmbălsămării); The Corpse: A History (O istorie a cadavrului) de Christine Quigley;  The Maxillo-Facial Works of Rene le Fort (Studiile maxilo-faciale ale lui Rene le Fort.)

„Organele digestive și plămânii se dezintegrează primele, pentru că adăpostesc cel mai mare număr de bacterii. Cu cât e mai numeroasă echipa de demolatori, cu atât mai rapid se va prăbuși clădirea. Creierul este un alt organ care dispare rapid. […]  Mușchii sunt devorați nu doar de bacterii, ci și de gândacii saprofagi. Nu știam că există gândaci consumatori de carne, dar aflu acum. Uneori și pielea e mâncată, alteori nu.”

Mai mult decât atât, informațiile se împart în capitole special dedicate unui subiect, precum cutia neagră a avioanelor și ceea ce se întâmplă cu cadavrele în urma unui accident, gloanțele și bombele, adică modul în care gloanțele ricoșează sau pătrund, fără milă, în corp.

După cum vă puteți da seama, cartea este o adevărată biblie a cadavrelor. Una mai micuță, ce-i drept, dar care te ajută să-ți formezi o nouă viziune despre noțiunea de cadavru. Să cunoști și să înveți ce se petrece, într-adevăr, cu noi după ce murim. Cum are loc descompunerea? Ce se poate face pentru a încetini procesul de descompunere? Cum au loc disecțiile în laborator și pe ce părți ale corpului cadavrelor? Partea aceasta de laborator mi s-a părut una dintre cele mai frumoase și mai intrigante. Aș fi vrut parcă mai mult. Să descopăr și mai multe. Dar, cel mai probabil, mi-a fost suficient atât. Nu mă înțelegeți greșit! Nu aș mai adăuga ceva cărții! Aceasta a fost exact ceea ce trebuie, chiar dacă, încă de la început, așteptările mele cu privire la ea au fost mari. Mi le-a depășit și m-am bucurat de o lectură pe care am savurat-o.

„Pentru mine este uluitor, dar în același timp nemaipomenit de trist că în condițiile în care în Statele Unite există 80.000 de oameni pe listele de așteptare în vederea unui transplant de inimă, de ficat sau de rinichi, în fiecare zi murind câte șaisprezece dintre ei, mai mult de jumătate dintre cei aflați în postura familiei lui H refuză prelevarea de organe și aleg să le ardă sau să le lase să putrezească. (P.S. H este un cadavru).” 

Povestea mea cu această carte este una simplă. Am început-o într-o seară, imediat după ce mi-a ajuns coletul, deoarece eram foarte curioasă. Am citit în jur de 30 de pagini, după care m-am pus la somn, nu pentru că m-ar fi plictisit cartea, ci pentru că aveam nevoie de odihnă. Mă credeți când vă spun că aproape toată noaptea nu am putut dormi? Nu din cauză că am citit ceva care mă speriase, ci pentru că, în continuare, eram atât de atrasă de subiect și de modul de abordare al acestuia, că efectiv toată noaptea am așteptat să se facă dimineață. Cred că această reacție a mea spune tot! Nu mai trebuie să spun că am iubit Viața secretă a cadavrelor, deși, prima dată când am văzut-o în online, anul trecut (dacă nu mă înșel), nu mi-a stârnit interesul. Mă bucur că am citit-o în 2021, pentru că se numără printre cele mai bune lecturi și va face parte din topul cărților citite în acest an.

Chiar dacă nu ați mai citit  lecturi ca acestea, vă asigur de faptul că vă va plăcea să încercați ceva nou. Poate dacă această carte era disponibilă la noi cu cinci-șase ani în urmă, nu aș fi luat-o în calcul. Însă sunt de părere că odată cu trecerea anilor, ne cizelăm gusturile și nu ne mai mulțumim doar cu o ficțiune care să ne ofere câteva ore de relaxare. Ficțiunea, este drept, are rolul ei. Nici eu nu citesc doar non-ficțiune. Însă non-ficțiunea, de cele mai multe ori, este cea care îți oferă lecturi de calitate. Așa cum s-a întâmplat, de exemplu, cu O să râzi, totul e chimie sau cu Dopamina. La fel, cărți de non-ficțiune, puțin mai grele din cauza termenilor de specialitate, dar care își au locul lor.

Recomand această carte, chiar dacă nu sunteți adepții non-ficțiunii. Luați în considerare introducerea a cel puțin unei cărți de non-ficțiune în TBR-ul vostru. Veți observa, încet, încet, cum începeți să prindeți gustul non-ficțiunii. Și este o senzație minunată!

Priviți această recenzie ca pe o postare care vă încurajează să aflați mai multe despre domeniul medicinii. Nu vă îngroziți la gândul că urmează să intrați în tainele medicinei legale. Ar trebui să cunoaștem multe lucruri, iar unul dintre ele ar trebui să fie chiar anatomia.

Întrebarea care rămâne la final este următoarea: autoarea va decide să-și doneze cadavrul în numele științei? Vă las pe voi să descoperiți! Aceasta are multe de spus, iar argumentele ei vor demonstra cât de important este să fii o persoană informată!

Voi ați citit Viața secretă a cadavrelor? V-ar plăcea să o citiți în viitor, oricât de îndepărtat ar fi acesta?